fbpx

3 luni...

Astăzi se împlinesc 3 luni de când am renunțat complet la țigări. 

Este o dependență de 13 ani, dar cum fiecare dependență are sfârșitul ei în sfârșit i-a venit clipa.

Prima dată când am încercat să mă las de fumat, a fost acum 7 ani. Am luat decizia atunci pentru că a fost prima dată când mi s-au declanșat atacurile de panica, fricile și anxietatea.

O persoană anxioasă receptează informația într-un mod diferit. Dacă îi spui o întâmplare negativă pe care ai trăit-o, omul acela va prelua frica și credința ta asupra acelui lucru.

Îți dau un exemplu simplu:

  • îi spui unui om ca ești alergic la gluten, sau lactoza

Dacă vreodată acea persoana are o alergie pe corp și s-a întâmplat să consume lactate sau gluten va asocia acea alergie cu ceea ce a consumat.

Dacă o persoană anxioasă îi spune altei persoane anxioase prin ce stări trece, în detaliu, acelea vor fi preluate și mai rău, chiar accentuate. Testate pe propria piele!

Însă nu a fost cazul țigărilor. Știam cât rău îmi fac, dar niciodată nu reușeam să mă las de ele. Îmi spuneam că acum este ultima, îmi spuneam că termin pachetul și nu mai îmi cumpăr altul. Însă panica pe care o trăiam când vedeam că urmează să rămân fără țigări mă făcea sa îmi cumpăr un cartuș pentru a fi sigură ca nu voi rămâne vreodată fără ele.

Acum 7 ani mi-am băgat în cap o credință și anume că țigările îmi accentuează stările de anxietate. Și m-am lăsat ….

Fix 2 luni. 

Chiar m-am simțit mai bine în acele două luni. Și am vrut să mă recompensez pentru acea reușită cu …. O ȚIGARĂ!

Ce credeți ca s-a întâmplat? 

Exact! Dintr-o țigară s-au făcut 7 ani de fumat.

Acea primă țigară nu a fost așa mult așteptată cum credeam. Avea gust rău, m-a amețit de cap, însă acest lucru nu m-a făcut să renunț. Și am continuat ….

Nu mă simțeam bine de la ele, și mai mult mă simțeam vinovată că mă mințeam pe mine. E foarte trist să îți faci ție o promisiune și să nu te ții de ea. E mai dezamăgitor decât atunci când îi faci promisiune altei persoane și nu o respecți.

În 17 Aprilie, chiar în vinerea mare, am avut o întâmplare neplăcută cu unul din căței, și am umblat mult pe drumuri, eram speriată, panicată, că nu îmi va supraviețui cățelul cel mai mic.

A fost mușcat de un ciobănesc, foarte urat, iar primul veterinar la care am fost mi-a spus ca nu va supraviețui până dimineața. Nu am acceptat așa ceva. Am izbucnit într-un plâns cu suspine, și nu mai puteam să gândesc. Nu puteam sa cred ca nu îl voi mai avea pe Miky a doua zi.

Când am ajuns seara acasă pe la 22:00, și m-am așezat în pat, moment în care am realizat că nu fumasem de peste 8 ore. Atunci am zis că este momentul.

Simțeam nevoia sa fumez, pentru că am realizat că nu am fumat și numai gândul acela mă făcea sa îmi doresc sa aprind o țigară.

Dar nu am făcut-o…..

Ambiția mea a fost atât de puternică încât din acel moment nu am mai simțit nevoia sa fumez. Am perioade în care am uitat complet că eu am fumat vreodată.

Mirosul de țigară nu mai îmi place.

Mâncarea are alt gust.

Săruturile cu soțul meu sunt mult mai dulci.

Hainele și parul nu mai miros a țigări.

Am economisit peste 600 RON pe lună.

Și îmi place la nebunie sa fiu nefumătoare.

A fost greu? Doar primii 13 ani. Sfârșitul a fost satisfăcător.

Am vorbit de multe ori cu voi prin mesaje despre ideea de a renunța la fumat. Vă înțeleg perfect.

Nu am un secret pentru voi. Este pur și simplu ceva ce decizi să faci și atât. O faci și nu te mai uiți înapoi.

M-am lăsat cu 8 pachete de țigări neîncepute și 3 pachete începute în casă, și încă le am. Le mai dau la musafirii care rămân fără țigări când vin la noi 😂

Poate pentru tine 3 luni nu înseamnă nimic, dar pentru mine este o realizare foarte mare. Vorbeam cu o prietenă a cărei iubit s-a lăsat de fumat și prietenii lui încă nu aflaseră. Când se întâlnea cu ei și le spunea că nu mai fumează, ei întrebau “De cât timp?” Le spunea ca de o săptămâna sau de 2 sau de 3 săptămâni, atât timp cât era de când s-a lăsat, și lumea avea tendința să râdă și să zică că atunci când vei ajunge la ani de zile de când nu ai mai fumat mai vorbim.

Acum spune-mi tu mie….ajungi la 10 ani de nefumătoare brusc? Întreb pentru un prieten 😂

Bineînțeles ca treci prin secunde,minute,ore,zile și abia apoi sunt ani de când vei putea spune că nu ai mai fumat.

Eu sunt optimista! Știu și simt ca nu voi mai fuma vreodată!

A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o în viața mea.

Aerul e diferit, plămânii sunt ușurați, totul are alt gust și alt miros. 

Te încurajez sa o faci și tu🤗

Lasă-mi un reply la acest articol și spune-mi dacă ești fumătoare și îți dorești sa te lași de fumat.

Te imbratisez, Alexandra Turkoane

Spread the love
5 1 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
13 Comments
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Elena
Elena
1 year ago

Felicitari 🙂
Stiu , relativ, prin ce treci. Nu mai fumez de un an si noua luni ( de cand am ramas gravida).
Nu am fost niciodata o fumatoare inraita, o faceam pentru ca imi placea sa stau cu tigara in mana si aveam un motiv sa ies din birou…
Cunosc dependenta foarte bine si stiu cat de greu este si cat de satisfacator este cand reusesti sa ai realizari asa mari ( contrar celor care spun ca 3 luni e nimic).
Keep up the good work 🤗

Mariana
Mariana
1 year ago

Bună Alex ma bucur sa las un comentariu sa te felicit, eu am fumat dar nu cumpărăm țigări, dacă îmi dădea fumama dacă nu, nu, e o alegere bu a și cu noi dar și cu acest corp, ca doar nu ne naștem cu țigară în gura nu ea ne a hrănit 😁e greu dar nu imposibil, doar sa vrei🥰🤗🤗🤗

Ade
Ade
1 year ago

heiii,da,si eu sunt fumătoare, si încerc sa le las doar pt ca mi am dat seama ca nu mi fac bine. La fel ca tine,când rezist câteva ore sa nu fumez,numai gândul ca n am fumat il am în cap,si imediat imi aprind una. Mi ar prinde si mie bine sa renunț atunci când ma gândesc la ele…😂
Felicitări pt reușită ! 🤗

Georgiana Volosincu
Georgiana Volosincu
1 year ago

Buna! Ma bucur foarte mult ca ai reusit!si eu am fumat 8 ani,apoi m-am amagit cu iqos vreo 3 ani,iar de aproape 3 luni nu mai fumez absolut deloc. Am exact aceeasi parere ca si tine. Daca ar di sa aleg ,nu m-as mai apuca niciodata. Ma simt prea bine asa! Felicitari ! Sper sa reusesti pt totdeauna!

Cristina
Cristina
1 year ago

Buna Alexandra,
De obicei nu comentez la articole/postări, whatever.. dar articolul tau este chiar un true fact .
Din păcate și eu sunt famatoare, și ceea ce ai expus tu mai sus, este exact ceea ce simt și eu : mă uit la pachet și mereu zic, asta e Ultima, sau de mâine „gata, mă las”.
Eu fumez de 11 ani. Nici nu îmi vine să cred cat timp a trecut, cat de mult am investit in acest viciu și cine știe cât o să mai investesc.

Te felicit pentru reusita ta! Multă bafta in continuare ! 🤗

Imre Angelica
Imre Angelica
1 year ago

Bună Alexandra, Felicitări pentru decizia luată. Eu am 6 ani de când nu mai fumez(după 15 ani de fumat) . Am aplicat aceeași metodă cu țigări în casă doar înzestrată cu ambiția să nu mă ating de ele. Primul an a fost foarte greu cu multe tentative dar cum pot sta între fumători și nu mă mai deranjează. Succes în tot ce faci!

Alina
Alina
1 year ago

Felicitari!!!!Esti o femeie minunata,eu nu am fumat nici nu voi fuma,sunt mama a 3 copilasi minunati si vreau sa fiu un exemp pentru ei,nici sotul nu o fumat niciodata ….Dar tu esti foarte bravo te pup😘🥰

13
0
Mi-ar face placere sa imi spui parerea ta, te rog lasa un commentx
()
x