Turkoane Alexandra

Ce să faci la sfârșit de an? || turkoanealexandra.ro

Ce să faci la sfârșit de an?

Dacă faci parte din categoria oamenilor care clipesc odată și au impresia că a trecut o lună, care nu sunt conștienți de cât de repede trece timpul, care nu trăiește cu adevărat, citește te rog acest articol și fă tot posibilul să pui câteva exerciții în practică pentru a te bucura mai mult de viață.

Și dacă spui că nu ai de ce să te bucuri, că ai o viață de rahat, că ai o viață grea, o să insist să citești în continuare cu inima deschisă.

Ajungem cu toții într-un moment în viața noastră în care ne uităm și ne gândim ce am făcut să merităm toate astea?

De ce suntem nevoiți să trecem prin atâtea greutăți? De ce unii au mai mult și alții au mai puțin?

De ce unii sunt mai fericiți și alții sunt mai triști?

De ce unii se vindecă de cancer și alții mor?

De ce unii sunt fericiți cu puținul pe care îl au și alții sunt nefericiți și depresivi când au totul?

M-am întrebat și eu mult timp toate aceste lucruri și am primit răspunsul că fiecare trăim așa cum considerăm că merităm.

Cu toții primim ceea ce inconștient gândim. 

Dacă tu spui cu voce tare că vrei să fii bogată, dar nu crezi în adâncul tău că poți fi, sau nu te poți vizualiza bogată, tu aia vei primi în viața ta.

Este LEGEA ATRACȚIEI și odată ce ai înțeles-o este chiar ușoară.

Atragi ceea ce gândești și nu ceea ce spui. Dar totul se materializează mai repede când spui, gândești și simți în același timp.

Dacă nu ai citit ”Secretul” de Rhonda Byrne îți recomand să o faci.

Totul se rezumă la 3 principii:

  • CERE – ASK
  • CREDE – BELIEVE
  • PRIMEȘTE – RECEIVE

Când CERI ceva, ai înCREDEre că vei PRIMI.

Ai grijă totuși la ceea ce ceri.

Când am citit următoarele acum ceva timp, am avut un moment AHA. Nu mi-a venit să cred cum funcționează totul și cât este de ușor să trăiești așa cum vrei tu dacă ești atent la ceea ce faci, gândești și spui.

Eu obișnuiam să scriu în fiecare dimineață o listă de dorințe, acum pur și simplu îmi spun în gând dimineața tot ceea ce vreau.

Obișnuiam să îi cer lui Dumnezeu să mă facă puternică să trec peste greutățile vieții, chiar dacă nu aveam neapărat greutăți în acel moment, dar având în vedere trecutul meu, am zis să îi cer din timp, ca să fiu pregătită pentru orice eventualitate.

A fost cea mai mare prostie pe care o făceam, pentru că după ce am început să cer câteva zile la rând ca Dumnezeu să mă facă puternică, au început să apară diferite momente în viața mea care necesitau ca eu să fiu puternică. 

Și la scurt timp mi-a apărut un video pe Instagram, de pe un cont foarte influent de dezvoltare personală, cred că era a lui Jay Shetty, nu mai țin minte exact, dar fix asta a spus:

”Dacă tu îi vei cere lui Dumnezeu putere, el îți va da momente în viața ta în care va fi nevoie să fii puternică, momente dificile ca să fii reușești să treci peste el.”

Mi-a dat mintea peste cap acea frază, dar din acel moment am început să fiu foarte atentă la ceea ce cer.

Nu îi cer sănătate, putere, bogăție, etc.

Nu spun niciodată VREAU! Tot timpul afirm ca și cum aș avea deja tot ce îmi doresc.

”AM/SUNT SĂNĂTATE!”

”AM/SUNT PUTERNICĂ!”

”AM/SUNT BOGATĂ SUFLETEȘTE/FINANCIAR”

Este necesar să fii specifică. O să scriu un alt articol despre PUTEREA AFIRMAȚIILOR și IMPORTANȚA LOR.

Ca să revin la acest articol, vreau să îți ofer câteva exerciții pe care să le faci în fiecare zi, eu te sfătuiesc dimineața, imediat când te-ai trezit pentru că atunci mintea ta este mai ”curată”.

EXERCIȚII ZILNICE:

  1. NU lua telefonul în mână minim 30 minute după ce te-ai trezit.
  2. Scrie într-o agendă în fiecare dimineață minim 5 lucruri pentru care ești recunoscătoare.
  3. Inchide ochii, și inspiră adânc 100%, iar la expirație scoate tot aerul, plus încă 10%. Fă asta de minim 5 ori. Oxigenează mintea și simte senzația de aerisire interioară. E fantastică.
  4. Dacă ai timp, fă și puțină mișcare, eventual întinderi, sau încălzirea pe care o făceai la sport în liceu – chiar și 5 minute în fiecare dimineață îți vor schimba dispoziția.

Următoarele exerciții sunt pentru acest sfârșit de an. Se încheie un nou capitol din viața ta, iar în anul care va veni vei avea parte de vindecarea de care aveai atât de mare nevoie dacă continui să lucrezi cu tine. Eu te voi ajuta prin articolele mele, dar și pe instagram @turkoanealexandra.ro unde postez conținut despre viață.

Exercițiile de eliberare sunt ca să scoți tot ce este mai rănit din tine, pentru a le aduce la suprafață și pentru a le elimina complet. Doar prin conștientizare le poți elimina. Dacă tu nu știi de existența lor, nu ai cum să scapi de ele.

EXERCIȚIU DE ELIBERARE:

  1. Scrie în jurnal tot ce te-a deranjat anul acesta, referitor la tot ce s-a întămplat în viața ta, în țara ta, în familia ta, toate experiențele negative pe care le-ai avut. Notează tot ce nu ți-a plăcut, tot ce te-a frustrat. Scrie despre oamenii care ți-au greșit, care te-au trădat, înșelat. Scoate tot ce este mai rău și negativ din tine. Eliberează-te ca să poți intra în noul anul în varianta mult mai bună a ta.

LISTA DE DORINȚE:

Scrie tot ce vrei să obții în anul 2021. Dar fii foarte specifică și clară. Și să ții cont de liberul arbitru. Nu poți cere Universului ca X să te ceară de nevastă, sau Y să te iubească.

Lista de dorințe poți să o faci sub formă de DREAM BOARD sau VISION BOARD, cu imagini reprezentative.

Poate vrei ca în 2021 să te muți în apartamentul sau casa mult visată. Caută poze pe internet care te inspiră și care seamănă cu apartamentul sau casa pe care tu ți-o dorești.

Același lucru poți face cu mașina, cu corpul visurilor tale, cu jobul tău, cu banii, cu starea ta interioară. Poți să adaugi poze cu destinațiile în care ți-ai dori să mergi anul acesta, poze cu citate care te motivează și te inspiră să nu uiți de ce ai pornit pe acest drum.

Acel vision board pune-l undeva pe perete, ca să îl poți vedea în fiecare zi, în fiecare dimineață. Să îți reamintească pentru ce te trezești, pentru ce muncești și unde îți dorești să ajungi dacă crezi cu adevărat și lupți pentru visele tale.

Eu nu obișnuiam să scriu listă de dorințe, însă vă povestesc niște lucruri interesante din tinerețea mea.

Eu aveam tendința să îmi pun termen limită și Universul făcea în așa fel încât că îmi dădea tot ce ceream.

Pe la 22 de ani îmi doream un aparat foto ca să pot face poze mai frumoase machiajelor mele. Și nu a durat mult, poate câteva luni și mi-am luat un Nikon D3200 acum 8 ani.

Tot cam pe atunci îi spuneam lui Marcel (soțul meu acum), aveam 2 ani de relație cu el în 2012, că până la 24 de ani eu o să fiu căsătorită, și ne-am căsătorit când aveam 23 ani și 8 luni.

În 2015 i-am spus soțului că în 3 ani ne mutăm la casa noastră. Așa simțeam eu că pe atunci voi fi stabilă financiar ca să ne putem lua o casă, și ce crezi?

În 31 mai 2018 ne-am mutat la casa noastră. 

Dar nu e doar atât. 

Atunci când ne-am mutat la casă aveam o grămadă de cheltuieli cu mobilatul, dar totuși mă săturasem de mașina pe care o aveam, și începea să nu mai meargă calumea, era veche rau. I-am spui lui Marcel că până în iarna din 2018 eu o să îmi iau mașină.

Ehh….

În 27 septembrie 2018 mi-am luat prima mașină pentru că aia pe care o aveam era mașina veche a soțului meu.

Acum spune-mi tu mie, cum să nu crezi în ceva mai presus decât poți vedea cu ochii?

Ține minte principiile de mai sus pe care le-am scris și pune-le în practică de acuma!

CERE – CREDE – PRIMEȘTE!

Îți doresc un an plin de realizări interioare și exterioare. Un an plin de conștientizări frumoase, de vindecare și evoluție.

Îți doresc să nu uiți să te iubești și să îi iubești și pe ceilalți.

Te îmbrățișez cu toată dragostea și îți mulțumesc că îmi citești toate articolele.

Dacă îți place ce scriu, te încurajez să distribui articolele și să mă urmărești și pe Instagram @turkoanealexandra.ro

Te pup,

A.Turkoane

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *