O relație sănătoasă, nu are nevoie de TOATĂ
energia, iubirea și timpul tău.
Voi mă inspirați să scriu!
Poveștile voastre, mesajele voastre sunt resursele mele necesare pentru a continua să scriu. Pentru mine, pentru tine, pentru voi și oricine are nevoie să audă aceste lucruri.
Dacă am abordat subiectul relații, de care să fiu sinceră am fugit mult timp, pentru că nu eram vreun exemplu de urmat și nu puteam să apar în fața voastră cu sfaturi și păreri, când știam că relația mea încă nu era la un nivel pe care mi-l doream.
Dar acum este și am avut parte de atât de multe conștientizări și mi-am vindecat rănile interioare de-a lungul acestui timp, încât pot să vorbesc și despre relații.
Mesajul care a declanșat acest articol este următorul:
”Buna dragele mele,
Acest email a ajuns într-o perioada neagră a vieții mele. Părăsită, abandonată…. scoasă din casă și cu bagajele când pe unde, când prin alte părți… probleme la muncă , fără salariu și de sănătate.
Nu știu cu ce greșesc în momentul când mă ofer pe mine, îmi ofer toată energia și toată iubirea mea. Am locuit împreună aprox 2 ani. 2 ani în care lucrurile au fost superbe dar și cu momente grele. Acum sufăr și plâng din toate părțile.”
Sunt curioasă dacă ți-ai dat seama de ce această ființă este nevoită să sufere atât de tare.
De cele mai multe ori ”De ce-ul” este în mesajele voastre, dar aveți ochii închiși pentru că durerea este mult mai mare decât curiozitatea de a afla acel ”de ce”.
Ce face greșit această femeie?
Se oferă cu totul!
Nu există un echilibru de dăruire din partea ei. Dă tot ce poate pentru ca o relație să meargă. Își oferă energia, iubirea, timpul, absolut tot.
Și acum vin eu și spun:
O relație sănătoasă, nu are nevoie de TOATĂ energia, iubirea și timpul tău.
O relație CARE ARE NEVOIE de toate cele de mai sus, este o relație toxică.
Dacă te regăsești în această poveste, vreau să te întreb ceva.
Unde ești tu în toata relația asta?
Unde e iubirea față de tine?
Unde e timpul pe care ți-l oferi ție? Crezi ca partenerul și relația voastră merită mai mult decât meriți tu?
Niciodata!
Bărbații pleacă când femeile de lângă ei nu știu să se respecte, nu au încredere în ele, și când nu au grijă de ele (aici nu vorbesc doar de aspect fizic).
Cum ar putea cineva să te respecte dacă tu nu te respecți?
Stabilește limite în orice relație ai fi, de prietenie, sau amoroasă.
Limitele sunt sexi. Limitele denotă încredere în tine, siguranță.
Între timp….plângi si eliberează-te. Ia-ți tot timpul de care ai nevoie să te vindeci și să vindeci toate rănile din interiorul tău.
Pune-te pe picioare și cucerește lumea!
Poți să faci asta, pentru că ești mai puternică decât crezi!
Te îmbrățișez cu multă dragoste,
Alexandra Turkoane