Turkoane Alexandra

Tu Știi Ce Stil Ai?

Tu Știi Ce STil Ai?

Care este stilul tău?

Mi se întâmplă de multe ori să primesc mesaje de la persoanele care mă urmăresc, în care îmi trimit poze cu machiajele pe care le realizează și îmi cer un sfat, o părere despre ceea ce au făcut ele.

Din acele poze îmi dau seama de foarte multe lucruri, dar ideea principală despre care vreau să îți vorbesc acum este alta.

 

Înainte să îți povestesc mai departe vreau să te lămuresc că există o diferență între stil și tehnică.

 

Stilul – prin definiție este – STIL1 ~uri n. 1) Mod specific de exprimare și prezentare artistică a realității într-un anumit domeniu (în diferite perioade de timp). ~ în pictură. ~ în arhitectură. ~ clasic. ~ gotic. ~ național.

 

Fiecare makeup artist are un anumit stil, o anumită metodă de exprimare a viziunii sale asupra machiajului.

 

Tehnica este metodă prin care ajunge makeup artistul la acel stil.

Mulți ani mi-am complicat tehnica în machiaj, încercând să demonstrez lumii câte știu eu, și câte am reușit eu să învăț de la toate cursurile la care am participat, și de fapt TEHNICA mea era în fața ochilor mei, mă aștepta cuminte să o bag în seamă. Pentru mine era atât de simplă încât mă gândeam că nu o pot folosi la cursuri, mi se părea atât de logic și intuitiv felul în care machiam încât aveam impresia că nu voi avea niciodată cursante.

 

Bineînțeles că acele “filme” existau doar în imaginația mea, pentru că eu chiar dacă aveam o tehnică simplă, aveam un stil care ieșea în evidență și lumea imediat își dădea seama de machiajele mele. Astfel că nu am mai avut gânduri că voi rămâne vreodată fără cursante.

 

Sunt multe persoane care merg la cursuri să învețe machiaje colorate, machiaje alungite, la diferiți makeup artiști, la fel cum am mers și eu la rândul meu, dar tehnicile pe care le-au predat, pentru mine erau foarte greu de pus în practică. Astfel, am descoperit tehnica mea, și am adaptat-o stilului care mă reprezintă.

 

Nu cred că mai este o mirare pentru tine că mă reprezintă culorile, contrastele dintre ele, și toate combinațiile la care poate nu te-ai fi gândit niciodată. “Guilty”. Dar este ceva ce iubesc cu toată ființă mea. Iubesc să machiez colorat, iubesc să încerc toate combinațiile de culori, și nimic nu mă poate opri să fac asta.

Nu machiez niciodată clientele așa, dar tocmai de aceea îmi chem modele odată la ceva timp pentru că se acumulează în mine imaginația și dacă nu o las să se desfășoare, iasă pe dinafară sub formă de frustrare că nu pot machia cum îmi doresc eu. Este ceva ce am învățat în timp despre mine.

 

Să revenim la momentul în care primesc mesaje de la voi în care îmi cereți o părere despre machiajele pe care le realizați.

Am întâlnit de-a lungul timpului, mesaje cu poze de la aceeași persoane în care erau în unele machiaje colorate, iar în altele machiaje realizate în culori naturale, neutre, pământii. Sincer vă spun, se vedea o diferență de la cer la pământ, de parcă erau realizate de două persoane diferite. 

 

Voi ca și pasionați de machiaj, sau ca makeup artiști trebuie să ajungeți să vă cunoașteți foarte bine stilul, iar odată ce ați descoperit care stil vă place și vă reprezintă, să ajungeți să descoperiți tehnica cea mai simplă prin care să ajungeți la stilul respectiv.

 

Nu este nicio rușine și nicio problemă dacă nu vă plac machiajele colorate, sau la opusul celălalt, machiajele în culori neutre.

Dacă tu te promovezi cu un anumit stil de machiaj vei atrage genul acela de clientelă. Și dacă nu îți face plăcere să machiezi într-un anumit stil, de ce să te chinui să îl faci? De ce să pierzi această bucurie, această plăcere de a machia? Doar că să te încadrezi în niște standarde? Nu merită draga mea să faci niciun compromis.

 

Descoperă stilul care îți place ȚIE, și machiază în acel stil până când îți descoperi cea mai simplă și rapidă tehnică să ajungi la el.

 

Vreau sa imi raspunzi te rog la acest e-mail si sa imi spui daca tu ti-ai descoperit stilul si tehnica cea mai potrivita pentru tine. 

P.S. Dacă te abonezi cu adresa de e-mail AICI vei primi 4 LECȚII GRATUITE de machiaj.

Te îmbrățișez,

Alexandra Turkoane

 

Nu uita să te abonezi la paginile mele de pe rețelele de socializare:

Instagram

alexandra.turkoane si turkoanemakeupstudio

Facebook

Turkoane Alexandra si Turkoane Makeup Studio

Youtube

Alexandra Turkoane

 

 






2 thoughts on “Tu Știi Ce Stil Ai?”

  1. Ma regasesc total in ceea ce ai scris si spus pe story,eu machiez de 7 ani si pot sa spun ca inca nu am incredere ca fac ce trebuie din simplul fapt ca inca nu stiu ce stil sa adopt,sunt intr-o stare latenta si in momentul de fata incerc sa stau cu mine si sa ma gandesc si sa imi fac curajul sa exprim ceea ce simt cu adevarat in make up…sunt trainer la o scoala care nu e f cunoscuta cum de altfel nici eu nu sunt ca si make up artist si Da,imi asum ca nu am muncit suficient la asta…dar totodata niciodata nu e prea tarziu.Iti multumesc pentru sinceritate si ca ai expus ce simti pentru ca Make ul artistii cel putin la noi in tara nu se sustin deloc unii pe ceilalalti,ii numeri pe degete cei care fac asta!

  2. Marii Codruta Daniela

    Imi place super mult de tine si te urmaresc cu drag. Eu inca nu mi-am descoperit stilul si tehnica dar sper cat de curand.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *